Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, slujbele au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Programul liturgic a cuprins Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului, oficiată la mormântul părintelui. Numeroși credincioși au venit să aducă un omagiu celui care le-a fost duhovnic, povățuitor și sprijin sufletesc.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ignatie a evidențiat actualitatea mesajului duhovnicesc lăsat de marele mărturisitor. Ierarhul a vorbit despre necesitatea redescoperirii lui Hristos în adâncul inimii, despre lupta cu egoismul și despre noblețea sufletească pe care o dobândește omul atunci când Îl pune pe Dumnezeu în centrul vieții sale:
Am convingerea că fiecare dintre noi, cei care participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ne străduim să ne adâncim în noi înșine sau, cum foarte plastic se exprima cineva, „săpăm în inima noastră”, cu rugăciune multă, ca să Îl descoperim pe Domnul.
Din nefericire, noi suntem acaparați de cele exterioare. Ne pierdem, ne risipim, trăim într-o degringoladă duhovnicească, pierzându-ne chiar pe noi înșine. Ceea ce este mai trist este că nu conștientizăm acest lucru, că ne-am pierdut pe noi înșine, necăutându-L pe Hristos, Care este în adâncul inimii noastre – fără de Care noi nu ne putem găsi cu adevărat, nu ne putem înțelege cu adevărat.
Mărturisitorul întru Hristos, Părintele Iustin, are un cuvânt minunat pentru vremurile noastre, în sensul că tendința noastră este de a ne lustrui sinele, egoul, de a-l lăsa să trăiască în expansiune, de a-l lăsa să se desfășoare cu riscul de a-i zdrobi pe cei din jurul nostru, de a-i fărâmița și, desigur, de a ne zdrobi chiar pe noi înșine. Părintele mărturisitor întru Hristos, Iustin Pârvu, ne spune că noi suntem chemați să ne umplem sinele nostru de Hristos, căci atunci este momentul când ne descoperim sinele cel mai adânc. Atunci începe adevăratul respect de sine, atunci începe să se lumineze sufletul nostru și, mai presus de toate, să se înțelepțească.
În lumea de astăzi, căreia îi facem și noi parte, tendința este de a căuta să punem întotdeauna ego-ul în centrul vieții noastre, să-i zdrobim pe cei din jurul nostru crezând că ni se cuvine acest lucru. Așa se explică faptul că am pierdut din noblețe, din acea aristocrație duhovnicească caracteristică celor care-L au pe Domnul în adâncul inimii lor.
Un sfânt nu rănește; are fermitate, rigurozitate, dar niciodată nu zdrobește, nu rănește. Dimpotrivă, tămăduiește, vindecă acolo unde este multă durere. Omul sfânt, cel care L-a cunoscut pe Hristos, este atât de absorbit de Acesta, și trăiește cum a trăit El. Practic nu mai duce viața sa.
După Sfânta Liturghie a urmat oficierea Parastasului, la mormântul Părintelui Iustin Pârvu, de sub streașina bisericii mănăstirii Petru Vodă.
Credincioșii s-au închinat la mormântul părintelui și au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului său, păstrând vie memoria celui pe care mulți îl consideră unul dintre marii mărturisitori ai credinței ortodoxe din secolul al XX-lea.
Veșnică să-i fie pomenirea!
